duminică, februarie 9, 2025
AcasăDendrometrieMĂSURAREA DIAMETRELOR LA DIFERITE ÎNĂLȚIMI PE TRIUNCHIUL ARBORELUI NEDOBORÂT

MĂSURAREA DIAMETRELOR LA DIFERITE ÎNĂLȚIMI PE TRIUNCHIUL ARBORELUI NEDOBORÂT

Pentru a cuba arborii cu o precizie ridicată este necesară măsurarea diametrelor și la alte nivele decât la 1,30 m: acest obiectiv se poate realiza, la arborii nedoborâți, prin utilizarea unor dispozitive speciale dintre care cel mai simplu este Clupa parabolică finlandeză .Aceasta clupă este formată din două brațe fixe, unul drept iar celalălt curb și marcat cu gradații centimetrice bicolore.

Instrumentul se fixează pe o tijă telescopică dintr-un material rezistent și ușor (fibră de sticlă), în acest mod se pot măsura diametrele pana la 8-10 m de la sol sau chiar mai mult. Poziția de lucru este cea perpendiculară pe triunchiul arborelui, citirea efectuându-se corespunzător unei linii de viză paralele cu brațul drept al clupei și tangente la arbore. S-au construit instrumente cu diverse mărimi adaptate grosimii la nivelul de măsurat .

Pentaprisma funcționează după pricipiul clupei optice și are în alcătuire două prisme cu cinci fețe, una dintre prisme fixa și cealaltă mobilă care culisează în interiorul unui tub metalic pe care este fixată o riglă gradată în centimetri. Ferastra de vizare este împărțită în două porțiuni egale: jumătatea superioară permite vizarea directă a arborelui, iar cea inferioară formează o imagine decalată. Atunci când, prin deplasarea prismei mobile, partea stângă a triunchiului arborelui în vederea directă ajunge în prelungirea părții drepte în vederea decalată, distanța dintre prisme este egală cu diametrul arborelui și poate fi citită în dreptul unui cursor solidar cu prismă mobilă. Utilizarea aparatului este destul de simplă, dar necesită determinarea în prealabil a înălțimii la care se dorește măsurarea diametrului. Este posibil, în acest scop, să se fixeze pe aparat un clinometu. O observație importantă este aceea că pentaprisma permite măsurarea diametrelor de la orice distanță față de arbore. Din motive de precizie a măsurătorilor, este bine să se fixeze aparatul pe un trepied.

Principiul telemetrului cu bvaza scurtă, folosit , de asemenea, pentru măsurarea diametrelor la diferite înălțimi pe fusul arborelui, este ilustrat în modul cel mai reușit de dendrometrul Barr-Stround. Acest aparat de origine engleză este, în esență, un telemetru cu coincidență și permite măsurarea distanțelor, a înălțimii arborilor și a diametrelor la diferite înălțimi în vederea determinării volumelor. Datorita lunetei cu care este dotat, este posibilă măsurarea diametrelor cuprinse între 3,8 si 500 cm de la distanțe situate între 11m și 110 m.

Dendometrul Barr-Stroud este puțin utilizat în practică, nu numai datorită prețului său ridicat ci și a restricțiilor de punere în stație și a calculelor complementare necesitate de determinarea înălțimii și a diametrelor.

Relascopul Bitterlich este unul dintre aparatele care măsoară diametrul după principiul de funcționare al furcii optice. Cu aceasta se măsoară diametrele la anumite înălțimi pe fusul arborelui, înălțime, coeficientul de formă, suprafața de bază pentru un anumit arboret și pantele.

Pentru arborii mai groși, a fost pus la punct un relascop cu benzi mai late : o altă îmbunătățire a fost dotarea aparatului, denumit relascopul Bitterlich cu un sistem optic si trepied metalic articulat, ceea ce a dus la cresterea semnificativa a preciziei masuratorilor.

Dacă iubești pădurea așa cum o facem și noi, alătură-te cu un Like comunității noastre de pe Facebook.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI NOI ARTICOLE