Discuția despre reforma Romsilva este dominată, de ani de zile, de zgomot. Politic, activist, emoțional. Se vorbește mult despre pădure, despre tăieri, despre cifre, despre vinovați. Mult mai puțin se vorbește însă despre management și aproape deloc despre modul în care este selectată conducerea celei mai importante instituții din sectorul forestier.
Or, aici se află miezul problemei
Selecția pentru funcția de Director General Romsilva este prezentată ca un pas firesc în direcția reformei. La o privire atentă, criteriile de eligibilitate spun însă altceva. Condiția de minimum 15 ani vechime în domeniul silviculturii, dintre care 7 ani în funcții de conducere, nu este un detaliu tehnic. Este un filtru eliminatoriu care definește, din start, ce fel de conducere este acceptabilă și, mai ales, ce fel de conducere este exclusă.
Formal, criteriul este acoperit juridic. Substanțial, este profund problematic.
În managementul modern și în guvernanța corporativă, funcția de director general este evaluată prin prisma competențelor: capacitatea de a conduce organizații complexe, de a lua decizii strategice, de a impune reguli clare și de a produce schimbare. Vechimea nu este o garanție a acestor competențe. Este, cel mult, un indicator secundar.
De aceea, întrebarea legitimă nu este dacă „15 ani” apare într-un act normativ, ci de ce exact 15 ani. De ce nu 10? De ce nu o plajă de experiență? De ce nu o evaluare reală a competențelor manageriale? În lipsa unei motivări clare, criteriul devine arbitrar în efect, chiar dacă este corect formulat juridic.
Efectul este ușor de anticipat: competiția este închisă. Accesul este limitat strict la un cerc restrâns de persoane formate integral în interiorul sistemului. Orice profil cu experiență managerială relevantă, dar cu o traiectorie diferită, este eliminat din start.
Aceasta nu este o întâmplare. Este o opțiune
Iar această opțiune devine cu adevărat gravă dacă o privim în contextul real al sectorului forestier. Pe lângă oportunismul politic al unora, activismul excesiv al altora, scepticismul legitim al silvicultorilor și teoriile conspiraționiste care otrăvesc dezbaterea publică, există o problemă fundamentală: nu știm cu precizie ce este în pădure și, mai ales, ce iese din ea și unde ajunge lemnul.
Cifrele oficiale nu se leagă. Avem milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn, un consum estimat de 18–19 milioane mc anual, o industrie care utilizează încă 10–12 milioane mc și, totuși, raportări care sugerează un echilibru aproape perfect. Este o ficțiune contabilă întreținută de un sistem care vinde lemnul „pe hârtie”, ca volum estimat, cu marje de eroare uriașe, dar cu rezultate miraculos exacte în practică.
Toți cei din sistem știu că metodele de estimare au limite serioase și că este practic imposibil să determini volumul real fără măsurare efectivă. Și totuși, continuăm să funcționăm ca și cum aceste limite nu ar exista. Ne acoperim cu proceduri, rapoarte și hârtii impecabile, în timp ce realitatea se scurge pe lângă ele.
Pe aceste slăbiciuni structurale prosperă rețelele informale, autoconsumul nedeclarat, transporturile scurte fără acte, supraîncărcările, reutilizarea documentelor, tocătura produsă direct în pădure. Din acest mecanism pierd toți cei corecți și câștigă doar cei care știu să exploateze fisurile sistemului.
În acest context, ideea că reforma poate fi realizată printr-o conducere selectată exclusiv pe criteriul vechimii într-un sistem care a produs aceste disfuncționalități este cel puțin naivă.
Mai grav, selecția este validată de un Consiliu de Administrație care ar fi trebuit să fie garantul schimbării. În realitate, vorbim despre un CA format din persoane cu trasee instituționale cel puțin discutabile, oameni care au fost parte a sistemului exact în perioada în care acesta s-a rigidizat și a pierdut încrederea publică. Reforma nu se face cu aceiași oameni, prin aceleași reflexe și cu aceleași instrumente administrative.
Peste toate acestea se suprapune dimensiunea politică
Timp de luni de zile, Diana Buzoianu a vorbit insistent despre #ReformaRomsilva. A fost o temă de discurs, un angajament public. Astăzi, în fața unei proceduri care contrazice frontal ideea de reformă managerială, reacția lipsește. Iar această tăcere nu este neutră: este o validare tacită a continuității.
Reforma nu se face cu slogane și comunicate. Se face exact acolo unde criteriile sunt stabilite, competiția este deschisă sau închisă și conducerea este aleasă să schimbe sau să conserve.
Cât timp selecția rămâne închisă, Consiliul de Administrație rămâne fără credibilitate, iar ministrul rămâne la nivel de declarații, #ReformaRomsilva nu este blocată de context sau de lipsa soluțiilor. Este blocată prin modul în care este construit managementul.
Iar un sistem condus astfel nu poate fi reformat. Poate fi doar administrat mai departe, sub aparența schimbării.
Citiți neapărat și:
#ReformaRomsilva, între topor și dronă: modernizarea amânată a administrației forestiere
Un director provizoriu, un Consiliu cu probleme. Cine mai crede în #ReformaRomsilva?
#ReformaRomsilva – Un plan pentru pădure, pădurari și societate
#ReformaRomsilva: Gestionarea pădurilor-comparații internaționale
#ReformaRomsilva: Politici economice de stimulare a valorificării durabile
Manifest pentru o pădure a viitorului: Reforma Romsilva nu mai poate aștepta
