România își irosește pădurea și nervii. În loc să facem reformă, facem circ. În loc să apărăm pădurarii, îi aruncăm în haos birocratic. În loc să gândim pe termen lung, ne batem pe lozinci.
Se tratează pădurea ca pe o monedă de schimb, nu ca pe o avere strategică
De ani buni, Romsilva este prinsă între corupție, haos birocratic și jocuri politice. Iar acum, în loc de reformă, riscăm să primim o combinație toxică de improvizații juridice și campanie electorală.
Astăzi, spre exemplu, s-a anunțat cine va conduce Romsilva pentru următoarele cinci luni. Domnul Jean Vișan*, de la Buzău, care pare a nu fi în siajul domnișoarei ministru Diana Buzoianu. Un director general provizoriu, cu mandat scurt și puteri limitate. Dar esențial nu e acest nume, ci Consiliul de Administrație care, în câteva luni, va decide noua conducere „plină”. Iar aici e adevărata problemă: jumătate dintre membri trimiși de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au deja umbre de etică — anchetați în trecut de DNA pentru corupție, șpagă sau trafic de influență. Cum poate o asemenea echipă să redea credibilitatea unei instituții care administrează peste trei milioane de hectare de pădure?
De aceea, dacă vrem să vorbim serios despre #ReformaRomsilva, trebuie să trecem trei praguri clare: legalitate, eficiență economică, securitate ecologică. Fără ele, totul rămâne butaforie.
Legalitatea e fundamentul
Ministerul Mediului a propus reorganizarea radicală: 41 de direcții județene transformate în 12 regionale. Frumos pe hârtie. Dar Ministerul Justiției a spus limpede: temeiul juridic e discutabil. O hotărâre de guvern nu e suficientă pentru o reformă de asemenea amploare. Soluția e clară: îngheț de etapă și ridicarea nivelului normativ la lege sau ordonanță. Fără asta, totul se blochează în instanțe.
Eficiența nu se obține prin desene de organigramă, ci prin fapte
Guvernul spune că banii economisiți din „tăierea funcțiilor” se întorc în pădure. Realitatea: costurile tranziției vor fi mult mai mari. Avem nevoie de evaluare de impact publicată: hărți, fluxuri, costuri-beneficii, efecte asupra oamenilor din teren. Și, mai departe, de modernizare: digitalizare, cadastru forestier, monitorizare prin satelit, teledetecție, sisteme automate de alertă, drone. Plus diversificare economică: ecoturism, produse forestiere nelemnoase, servicii ecosistemice.
Securitatea ecologică e ultima linie
Pădurarii apără pădurea cu mâinile goale, nu cu organigrame fluide. Slăbești lanțul scurt de comandă la nivel județean și creezi goluri exact acolo unde e mai greu de reparat. Regionalizarea poate avea sens doar pe partea administrativă — contabilitate, achiziții, IT — nu pe control și intervenție. Și da, trebuie fazată: una-două regiuni pilot pe 12–18 luni, cu audit extern, înainte de extindere națională.
Mai presus de toate, avem nevoie de negociere sectorială reală. Nu briefinguri la televizor, nu lozinci cu „privilegii”. Legea dialogului social e clară: silvicultura e sector. Asta înseamnă sindicatul Silva (15.000 de oameni), Romsilva, Ministerul Mediului și Ministerul Muncii să stea la aceeași masă. Contract colectiv sectorial, cu clauze de protecție și dotări reale pentru teren.
Odată stabilit cadrul, trebuie un mesaj comun:
„#ReformaRomsilva: Pădurarii rămân, pădurea câștigă”. Ministerul vrea eficiență. Sindicatul vrea securitate și demnitate. Ambele sunt legitime. Și ambele pot fi obținute împreună.
Dar pădurea nu înseamnă doar direcții și consilii. E și linia de contact cu sălbăticia. Știrile cu urși care coboară în sate nu sunt „anomalii moderne”, ci simptomele unui dezechilibru grav: România are de trei ori mai mulți urși decât poate duce.
Supraaglomerarea înseamnă stres, agresivitate, degenerare genetică și conflicte inevitabile cu omul. Să spui că natura „se reglează singură” e o minciună comodă. Soluția nu e exterminarea, ci management activ: relocare, sterilizare, cote stabilite pe analize ADN, nu pe emoții.
Urșii nu sunt problema. Noi suntem.
Noi, când confundăm știința cu activismul de Facebook. Noi, când ne e frică să spunem adevărul și să luăm decizii raționale.
Și totuși, există o cale: lege clară, evaluare publică, pilotare serioasă, negociere reală, transparență totală. Cu pădurari respectați și decidenți curați.
Pădurea cere lege. Urșii cer echilibru. Oamenii cer siguranță.
Și toate trei pot fi obținute — dacă avem curaj să trecem de butaforie și să facem, în sfârșit, reformă pe bune.
Cine va conduce Romsilva în următoarele cinci luni
*Despre Jean Vișan se poate spune că este un tip fair cu colegii și subalternii. Este doctor în silvicultură, licențiat al Facultății de Silvicultură din cadrul Universității Transilvania Brașov, promoția 2001. Are o situație materială mult peste medie (însă în ton cu ”șefuții” de la Romsilva): un apartament, două vile, două spații comerciale și alte bunuri imobile-toate în municipiul Buzău, terenuri agricole în județ, câteva sute de mii de lei (666.000) în conturi bancare, dividende, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare, dobânzi și alte beneficii financiare, strânse, probabil, din chibzuință și leafa de aproape 20.000 de lei lunar. Conduce, de 10 ani, un autoturism Seat, iar soția, cu pregătire solidă în finanțe, este inspector superior la ANAF Buzău.
Citiți totul despre #ReformaRomsilva:
- #ReformaRomsilva – Un plan pentru pădure, pădurari și societate
- Diana Buzoianu – ministra care a vrut să „reformeze” Romsilva, dar s-a împiedicat în propriile greșeli
- #ReformaRomsilva: Politici economice de stimulare a valorificării durabile
- Filmul #ReformaRomsilva 2025
- Plan de management pentru noua Romsilva
- Pădurile României: între provocări, reforme și interesul public
- Manifest pentru o pădure a viitorului: Reforma Romsilva nu mai poate aștepta
- Pădurea care nu mai vine. De ce nu reîmpădurim România?
- #ReformaRomsilva: Gestionarea pădurilor-comparații internaționale
